De dragul Sf. Ier Nicolae
De dragul Sf. Ier Nicolae, în perioada 5-7 dec. 2015, copiii și tinerii Centrului pentru Protecția Copilului din orașul Beclean, jud. Bistrița-Năsăud, au primit și adus bucurie în sufletele celor prezenți. Astfel, în prima zi au vizionat un film din care au aflat că Sf. Nicolae îi ajută pe toți cei aflați în nevoi, după care s-au bucurat că Moș Nicolae nu i-a trecut cu vederea nici în acest an, lăsând fiecăruia câte un mic dar.
În ziua prăznuirii Sf. Nicolae, începând cu ora 16, la Paraclisul Sf. Stelian s-a săvârșit Acatistul Sf. Nicolae, urmat de un concert de colinde susținut de grupul coral al Centrului de Plasament din Beclean, coordonat de Pr. Alin Pop și D-nul Sorin Chindriș- educator în cadrul Centrului, de grupul vocal al Parhoiei Ortodoxe din loc. Piatra, jud. Bistrița-Năsăud, coordonat de Pr. Ioan Clapa, de către soliștii Petra și Marin Grad din Mun. Dej și de către Prof. de muzică Ioan Pop din orașul Beclean.
În cea de-a treia zi, începând cu ora 17, am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe starețul Mănăstirii Nușeni, PC Pr. Paisie Iloaie, care a vorbit celor prezenți, mici și mari, despre bucuriile copilăriei. În cadrul serbării din această seară, tinerii de la Centru au prezentat celor prezenți minunea Sfântului Nicolae cu fetele sărace, piesa de teatru de păpuși „Punguța cu doi bani” și grupul de copii de la Clubul Copiilor din Beclean au prezentat „valsul fulgului de nea”.