PĂRINTELE MITROPOLIT BARTOLOMEU ANANIA
PĂRINTELE MITROPOLIT BARTOLOMEU ANANIA 18 MARTIE 1921 – 31 IANUARIE 2011
Dragii mei, de-a lungul vieții mele am avut o singură rugăciune. Viața mea a fost, cel puțin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată și nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simțit în imediata vecinătate a morții, datorită suferințelor și primejdiilor prin care am trecut.
Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poți face ceva cu mine și dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuință pentru Biserica mea, pentru neamul meu și pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă lași în viață și nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuri, nici de gloanțele oamenilor și nici de dinții lupilor.
Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic și nu-Ți mai trebuiesc Ție, o să mă chemi la Tine și vei vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socotești că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viață, pentru că eu știu că religia creștină este eminamente pragmatică.”
Pomul se cunoaște după roade și omul după fapte. Nu este un merit să trăiești mult, cel mult dacă ai ambiția să te înscri, cumva, în seria recordurilor. Important este să trăiești cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai și o educație de la părinți, pe care eu am avut-o.
De aceea, în ziua mea de naștere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineață pentru părinții mei care mi-au dat viață, dar nu numai viață, că aceasta încă nu ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educație.
De la tatăl meu, care era un om plin de înțelepciune, am învățat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învățat credința în Dumnezeu, teama și iubirea față de El, respectul față de propria mea demnitate, munca și respectul față de demnitatea altora.
Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moștenise și ea de la înaintașii ei: ,,Decât să întind în unt și să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare și să mă uit la soare.”
Dacă m-ar întreba cineva ,,Ce-ai învățat de la mama dumitale?”, i-aș răspunde: ,,asta am învățat: să mă uit la soare. Și dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină și dincolo de mormânt, voi fi într-adevăr fericit”.