Parohia BECLEAN IV
ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE
Parohia Ortodoxă Beclean IV din protopopiatul Beclean a luat fiinţă la data de 1 februarie 2015, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, prin hotărârea nr.659/2015 a permanenţei Consiliului Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Localitatea Beclean este o aşezare străveche din nord-vestul Podişului Transilvaniei, istoria consemnând aici existența unor urme de așezări omenești încă din neolitic. În sec. XII este înfiinţată aici o mănăstire catolică, care depindea direct de Roma, a cărei misiune a fost în principal convertirea la catolicism a românilor „schismatici” din nord-vestul Transilvaniei. Istoricii sunt de părere că aceşti misionari catolici au înlocuit vechea denumire a localităţii cu numele de Bethleem (Beclean), pentru afirmarea religioasă a aşezării şi convertirea creştinilor de aici la catolicism. Prima atestare documentară a Becleanului datează din anul 1235 și constă într-un act emis de papa Grigorie al IX-lea.
La începutul Evului Mediu, ca mijloc de protecţie împotriva deselor incursiuni tătare au fost ridicate în zonă iniţial palisade şi valuri de pământ. Cetatea a fost construită ulterior, pe cheltuiala familiei nobiliare Bethlen, despre care istoricul George Bariţiu arăta că a fost „de origine română însă renegată”, desigur ca urmare a funcţiilor avute, a înnobilării şi atribuirii de moşii. În timpul revoltei curuţilor (1703-1711) cetatea a fost serios afectată. Presiunile la care au fost supuși românii din Transilvania în urma ocupației habsburgice i-au afectat și pe locuitorii din aceste locuri. Este o perioadă tristă în care românii ortodocși sunt declarați ca fiind „tolerați”, lipsiți de drepturi și în afara legii în propria lor țară. În dorința de a asimila cât mai ușor populația autohtonă, autoritățile vremii exercită presiuni foarte mari și promit preoților și mirenilor care se vor uni cu una dintre religiile recepte toate privilegiile și drepturile confesiunii respective, „subliniind în mod special că aceia care vor accepta unirea cu Biserica Romei și implicit cele patru puncte florentine, vor beneficia de privilegiile pe care le aveau preoții și bisericile catolice”. În acest context are loc în jurul anului 1720 unirea cu Roma a populației ortodoxe din zona Becleanului, fapt confirmat în însemnările sale și de Protopopul Toma Bulea, paroh al Becleanului între 1936 – 1971. Credincioșii români greco-catolici din Beclean au revenit la credința ortodoxă în anul 1948, împreună cu preotul protopop Toma Bulea.
ISTORICUL BISERICII PAROHIALE
Construită în anul 1892 pe locul intrării principale în vechea cetate medievală amintită mai sus, biserica cu hramul „Bunavestire” a deservit inițial nevoile unei părți din comunitatea romano-catolică din acea vreme. Clădirea bisericii construită din piatră cioplită intercalată cu zidărie din cărămidă, are formă de navă, cu un turn la intrare ce măsoară 25 m înălțime; naosul este dominat de trei bolți zidite din cărămidă care sunt susținute de două arce transversale, tot din cărămidă. Corpul bisericii măsoară 18,90 m lungime, 8,10 m lățime și 6,10 m înălțime.
În anul 1935 biserica a fost cumpărată de către frații Pompei și Iacob Făgărășan, primul – preot, al doilea- medic militar, ambii din Beclean, care au donat-o ulterior Episcopiei Greco-Catolice din Cluj-Napoca. În anul 1938 biserica a fost acoperită cu tablă și tot în acest an au fost cumpărate și clopotele. Pisania bisericii consemnează că în data de 20 octombrie 1935 aceasta a fost sfințită de către episcopul Iuliu Hossu. În anul 1948, urmare a decretului nr. 358 din 2 decembrie, comunitățile locale ale cultului greco-catolic revin la cultul ortodox român și implicit, biserica cu hramul „Bunavestire” intră în proprietatea Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului. La 28 iulie 1974 biserica a fost resfințită de către Înaltpreasfințitul Teofil Herineanu, Arhiepiscop al Clujului, iar în anul 1989 a fost împodobită cu pictură în tehnica ”tempera grasă” de către pictorii Tistu Victor din Bacău și Ștefan Teodor din Baia – Mare. Tot atunci s-a înlocuit și vechiul iconostas cu unul sculptat în lemn masiv realizat de sculptorul Ivan Radu din Bistrița.
În decursul anilor biserica a fost păstorită de următorii preoți: Ștefan Rușiță – 1935-1936, Pompei Făgărășan 1936-1938, Toma Bulea 1938-1972, iar din 1972 până în 1994 biserica a fost păstorită de părintele Ioan Giurgiuca în timpul căruia s-au realizat lucrările de renovare și pictură amintite mai sus. Din anul 1995 până în 2015, sujitor al acestui locaș a fost părintele Vincențiu Doru Zinveliu, primul protopop al Protopopiatului Ortodox Beclean.
Odată cu înființarea parohiei Beclean IV, în anul 2015, slujitor al acestei biserici, în jurul căreia s-a format noua comunitate, este preotul Dragos Cristian. Începând cu același an, s-a demarat un amplu proces de restaurare al locașului de cult care a presupus refacerea turnului clopotniță, a șarpantelor și a învelitorii; a fațadei și a trotuarelor; înlocuirea elementelor de tâmplărie; reconstrucția gardului împrejmuitor, a altarului de vară, precum și alte lucrări de amenajare a curții interioare.
Întrucât acestă parohie nu a deținut o casă parohială, în anul 2018 s-a reușit, prin contribuția exclusivă a credincioșilor, achiziționarea unui imobil din proximitatea bisericii cu această destinație. Activitatea administrativă, misionară, pastorală, culturală și liturgică a parohiei este coordonată de preotul paroh în permanentă colaborare și susținere din partea Consiliului parohial (Giurgiuca Ioan și Moldovan Dorel – epitropi) și a Comitetului parohial coordonat de prof. Poenar Silvia.
Noua parohie, Beclean IV, numără aproximativ 330 de familii care însumează cca. 850 de persoane.
PREOTUL PAROH
Preotul paroh Dragoș Cristian, s-a născut la data de 12 aprilie 1980, în satul Valea Loznei, com. Lozna, jud. Sălaj, din părinții Virgil și Silvia. Urmează ciclurile școlii primare și gimnaziale în satul natal și în comuna Lozna, între anii 1986–1994. Între anii 1994 – 1999 urmează cursurile Seminarului Teologic Ortodox ”Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare. În urma examenului de admitere susținut în toamna anului 1999 la Facultatea de Teologie ”Andrei Șaguna” din Sibiu, tânărul teolog este declarat admis și frecventează cursurile acestei facultăți, obținând titlul de licențiat în teologie în vara anului 2003 cu lucrarea „Creație și timp”, întocmită sub îndrumarea Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Abrudan.
În vara anului 2004, se căsătorește cu domnișoara Simionov Cătălina, din Târgu-Mureș, absolventă a aceleiași Facultăți, specializarea Teologie-Engleză.
Între anii 2003 – 2005 urmează cursurile de masterat, din cadrul aceleiași facultăți, la specializarea Teologie biblică, sub îndrumarea aceluiași profesor, finalizate prin suținerea lucrării cu titlul „Sacrificiile umane în Israel”.
Începând cu luna februarie a anului 2005, i se încredințează spre păstorire comunitatea credincioșilor din Parohia Ortodoxă Budești, fiind hirotonit diacon și mai apoi preot la data de 2, respectiv 6 februarie de către Înalt Preasfințitul Irineu Pop, pe atunci episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Slujirea preoțească a fost îmbinată cu parcurgerea etapelor ce privesc obținerea gradelor profesionale, preotul Dragoș Cristian obținînd gradul I în toamna anului 2012; tot din acest an se înscrie la Școala Doctorală „Isidor Todoran” în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub îndrumarea Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, având ca temă de cercetare relația dintre pedagogia și pedeapsa divină în biserica primară din perspectiva Noului Testament.
Începând cu anul 2007, când a luat ființă corala „Osana” a preoților din Protopopiatul Orotodox Bistrița, preotul Dragoș Cristian dirijează această formație corală alături de care participă la diverse festivaluri, concerte, concursuri de muzică sacră sau cu un caracter cultural-religios, obținând diferite diplome și premii. În activitatea misionară a acestei corale o atenție deosebită a fost acordată parohiilor din mediul rural, din județul Bistrița-Năsăud, prin susținerea a numeroase concerte în preajma marilor sărbători creștine și naționale.
În semn de apreciere pentru acest gen de activități, preotul Dragoș Cristian a fost distins de către Centrul Județean pentru Cultură al Județului Bistrița-Năsăud, cu titlul de „Excelență Culturală” pentru anul 2009, iar de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cu rangul de iconom stavrofor, la data de 26 octombrie 2014.
Începând cu ianuarie 2021, după vacantarea postului de protopop prin pensionarea părintelui Zinveliu Vicențiu Doru, părintele Cristian Dragoș a devenit noul protopop al Protopopiatului Ortodox Român Beclean.
STRUCTURA CONSILIULUI PAROHIAL AL PAROHIEI ORTODOXE BECLEAN IV
Nr. Crt. Numele si prenumele Calitatea
1. Giurgiuca Ioan Epitrop I
2. Moldovan Dorel Epitrop II
3. Săsărman Nicolae Consilier
4. Petrean Vasile Consilier
5. Zăgrean Victor Consilier
6. Bidian Andrei Consilier
7. Boca Vasile Consilier
8. Celsie Ioan Consilier
9. Chirtoș Gheorghe Consilier
10. Cotuțiu Alexandru Consilier
11. Botean Cornel Consilier
12. Botean Traian Consilier
13. Nechiti Leon Consilier
14. Podea Ioan Consilier
15. Pop Leontin Consilier
16. Magda Liviu Consilier
17. Săsărman Sandu Consilier
STRUCTURA COMITETULUI PAROHIAL AL PAROHIEI ORTODOXE BECLEAN IV
Nr. Crt. Numele si prenumele Calitatea
1. Poenar Silvia Președinte
2. Dragoș Cătălina Membru
3. Giurgiuca Monica Membru
4. Săsărman Sava Membru
5. Boca gGta Membru
6. Chirtoș Monica Membru
7. Nechiti Eugenia Membru
8. Marian Eugenia Membru
9. Todoran Maria Membru
10. Bogdan Viorica Membru
11. Săsărman Maria Membru
12. Zăgrean Mihaela Membru
13. Petrean Nedia Membru
14. Cotuțiu Floarea Membru
15. Magda Mariana Membru
Date de contact: