Parohia BUDEŞTI
PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ BUDEŞTI
Istoricul comunităţii parohiale
Parohia Ortodoxă Budeşti face parte din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, protopopiatul ortodox român Beclean. Comuna Budeşti este situată în Colinele Comlodului, în zona de izvorâre a Pârâului de Câmpie şi a râului Apatiu. Are în componenţă patru sate: Budeşti, satul de reşedinţă, Budeşti-Fânaţe, Ţagu şi Ţăgşoru. Se învecinează la vest şi sud-vest cu judeţul Cluj, la sud-est cu comuna Silivaşu de Câmpie, la est cu comuna Miceştii de Câmpie, iar la nord cu comuna Sânmihaiu de Câmpie, comuna Matei şi comuna Chiochiş.Satul, resedinţă de comună, a primit numele de Budeşti după măreaţa hotărâre de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, când, prin voinţa întregii suflări, a luat fiinţă statul naţional unitar român.Pentru localitatea Budesti intalnim denumirile : Budatelek, Budatelce, Budateleke, Budatelic,Budatelke, Budatelnik, Budathelke, Bwdatelke, Bwdathelke
Istoricul bisericii parohiale
Prima menţiune despre o Biserică la Budeşti o avem dintr-un document din 1323. Este vorba despre copia unui alt document din anul 1318, în care se aminteşte de biserica din Budeşti ridicată în cinstea Sfintei Fecioare Maria, pe care regele o donează către “magister Gallus, filius Nicolai notarius noster specialis et castellanus de Vgorg”. Este vorba despre o biserică aparţinând păturii conducătoare din acele vremuri. Românii săraci şi asupriti, vor fi avut, ca peste tot în Transilvania, o modestă bisericuţă de lemn, în care îşi ţineau slujbele după ritul răsăritean.
Primii preoţi ortodocşi cunoscuţi cu numele îi întâlnim în perioada propagandei calvine din sec.al-XVII-lea. Astfel, primul preot ortodox cunoscut cu numele la Budeşti a fost Popa Toma (Pap Thamaş), în anul 1647, care “a fost preot, dar căsătorit din nou a rămas făt şi cu aceasta slujeşte”.
Urmează, în anul 1675 popa Toader, preot iubitor de carte, după cum reiese din însemnările sale notate pe o ,,Cazanie” a lui Varlaam pe care a cumpărat-o şi care a rămas cunoscută sub numele de “Cazania de la Budeşti”. O realizare de seamă a acestui preot este construirea, în anul 1677, a primei biserici ortodoxe atestate documentar, având hramul “Sfinţii Arhangheli”.
În anul 1733, Budeştiul apare ca parohie unită având preoţi pe Popa Constantin si Popa Simion, care slujeau în aceeaşi biserică ridicată de preotul ortodox Toader la 1677, “precum se poate vedea în inscripţiunea de pe uşă”.
Urmează Popa Alexandru, fără să cunoaştem perioada în care a slujit aici. În conscripţia făcută de o comisie prezidată de generalul Bucow, în anul 1761, la Budeşti apar doi preoţi uniţi cu 22 de familii şi doi preoţi neuniţi cu 18 familii, iar biserica apare ca fiind unită, cu specificarea: “neuniţilor li se va permite să-şi ridice o altă biserică”. Putem trage concluzia că biserica era a creştinilor ortodocşi, dar a fost răpită şi dată uniţilor, cum s-a întâmplat atunci cu peste 500 de biserici zidite pe cheltuiala ortodocşilor. Cât despre “uniţi”, ei erau credincioşii din Budeşti, fapt consemnat câţiva ani mai târziu, în 1766, cu ocazia ”Conscripţiei Eparhii Legii Greceşti Neunite din Ardeal”, făcută de episcopul Dionisie Novacovici, în care satul Budeşti apare în intregime ortodox numărând 546 de suflete.
În jurul anului 1813 trecea la cele veşnice preotul Ioan Pop. I-a urmat preotul Alexandru Habor (1813?-1835), în vremea căruia se pare că s-a ridicat o nouă biserică de lemn pe care bătrânii satului o mai ştiu ca fiind “biserica veche din cimitir” şi care s-a dărâmat după anul 1926, când a început construcţia actualei biserici. A urmat preotul Vasile Cherecheşiu (1835-1866), preotul Vasiliu Dănilă (1867-1890), “cleric de Viena, tribun la 1848, decorat pentru bravură, profesor la Blaj”( cf. inscripţiei de pe piatra de mormânt din cimitirul parohial); preotul Ieronim Dănilă (1890- 1910); preotul Vasile Micu (1910- 1940); preotul Matei Cornel (1940- 1950). În anul 1948 parohia Budeşti revine la ortodoxie fără incidente deosebite. Urmează preotul Aurel Lungu (1951-1953); preotul Gheorghe Pănculescu (1955- 1961); preotul Ioan Breahaiţa (1961-1973); preotul Andrei Vlaica (1973-1986); preotul Augustin Stupar (1986 -1999); preotul Vasile Istrate (1999-2005); preotul Cristian Dragoş (2005- 2015); preotul Șumandea Claudiu-Teodor (2015-2020) și preotul Plosca Florin-Dorin (2020-prezent).
Biserica actuală având hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” s-a construit în anul 1926 şi s-a sfinţit în anul 1936, preot paroh fiind Vasile Micu. Construită din cărămidă şi acoperită cu tablă zincată, biserica are formă de navă, având turnul clopotniţă peste pridvor şi o suprafaţă totală de 190 mp.
Terenul pe care este construită biserica a fost donat de Aurelia Ferenczi (născută Silaşi). De-a lungul timpului, biserica a necesitat mai multe renovări. Astfel, în anul 1956 a fost pictată parţial (practic au fost refăcute cele câteva modeste medalioane care existau pe cupolă şi s-a zugrăvit) şi s-a renovat exteriorul, fiind resfinţită în anul 1957.
Apoi biserica a fost împodobită cu o pictură frumoasă, de factură bizantină, în frescă, executată de pictorul Radu Ghenghea din localitatea Mănăstirea Humorului. Toate acestea s-au făcut prin strădania preotului Augustin Stuparu şi a credincioşilor din Budeşti. Aceste eforturi au fost încununate la data de 21 august 1994, când s-a resfinţit biserica de către Înaltpresfinţia Sa Bartolomeu Anania, Arhiepiscop al Vadului Feleacului şi Clujului, însoţit de un impresionant sobor de preoţi.
În anul 2004, în timpul păstoririi preotului Vasile Istrate, s-a introdus în biserică încălzirea centrală pe gaz metan.
Din 2005 şi până în 2015 parohia a fost pastorita de vredenicul preot Dragos Cristian care cu sprijinul credinciosilor a realizat urmatoarele: schimbarea integrală a acoperişului bisericii, întrucât, din pricina eroziunilor, pictura a avut de suferit; înlocuirea pardoselii şi mochetarea bisericii; renovarea gardului bisericii; ridicarea unui pridvor la intrarea principală; schimbarea mobilierului din biserică; montarea geamurilor termopan; construcţia unui nou turn; instalarea unei staţii de amplificare; înlocuirea candelabrelor; refacerea trotuarelor, automatizarea clopotelor, etc. Costurile acestor lucrări au fost suportate în proporţie de 90% de credincioşii acestei parohii.
Din luna martie a anului 2015 și până în septembrie 2020 parohia a fost pastorită de preotul Șumandea Claudiu Teodor care este absolvent al Seminarului și al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. În perioada respectivă s-a schimbat pardoseala din zona pronaosului și a naosului până la solee, turnându-se șapă de beton care a fost acoperită cu podea de scândură nouă și mochetă nouă. Achizitionarea dalelor pentru pavarea aleilor din curtea bisericii.
Din 20 septembrie 2020 și până în prezent parohia este păstorită de protul Plosca Florin Dorin. Dintre lucrările realizate în această perioadă cu ajutorul credincioșilor amintim construcția unui altar de vară care este încă în desfășurare și schimbarea pavajului celor două alei din curtea bisericii.
O menţiune aparte se cade a fi făcută cu referire la o serie de personalităţi care, prin muncă şi efort personal, fac o cinste deosebită satului în care s-au născut.
Lista se cuvine a fi începută cu Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, cadru universitar de talie internaţională, profesor de Noul Testament al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii “Babeş – Bolyai”. Prezenţa prea-cucerniciei sale în mijlocul budeştenilor la ceas de sărbătoare şi nu numai, cuvintele deosebite de învăţătură puse la inima credincioşilor, grija şi interesul manifestat pentru bunul mers al vieţii duhovniceşti şi administrative a parohiei, trădează un ataşament aparte fată de satul în care s-a născut. Pentru toate acestea, şi nu numai, comunitatea din Budeşti, în frunte cu dl. Primar Vasile Codrea a luat decizia de a-i conferi părintelui Stelian Tofană titlul de cetăţean de onoare al Comunei Budeşti, în data de 11.11.2012. Evenimentul a avut loc într-un cadru festiv la care a luat parte întreaga comunitate.
Alături de părintele StelianTofană, satul Budeşti a mai dat lumii academice o seamă de nume, dintre care menţionăm: Conf. Dr. Ing. Hedes Alexandru, profesor la Facultatea de Inginerie Electrică, din cadrul Universităţii “Politehnica” Timişoara, Prof. Dr. Tofană Maria, prodecan al Facultăţii de Inginerie şi Management în Alimentatie Publică si Agroturism, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj – Napoca, Conf. Univ. Dr. Macarie Felicia Cornelia, profesor la Facultatea de Stiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Catedra de Administraţie Publică, extensia Bistriţa, Lect. Univ. Dr. Faur Cornel, profesor al Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii, Universitatea de Vest Vasile Goldiş, filiala Baia-Mare, Dr. Dana Maria Rus, doctor în istorie, cu studii postdoctorale la Universitatea din Nantes, Franţa.
Parohia Ortodoxa Budesti are în posesie un singur cimitir cu o suprafaţa de 3,8 ha.
Activitati culturale şi filantropice în trecut
-seri duhovniceşti în posturule mari de peste an;
-colecte în bani şi cereale pentru diferite mănăstiri;
-programe artistice şi excursii cu copiii din parohie;
-pachete cu alimente pentru familiile nevoiaşe în apropierea marilor praznice, haine şi încălţăminte pentru copiii din familiile sărace la începutul iernii;
-oferirea unei Sf. Scripturi fiecărui elev care păşeşte în clasa a V-a, prin programul desfăşurat de parohie „Niciun copil fără Biblie”, etc.
-parohia a avut un parteneriat cu fundaţia World Vision, derulând programul “Alege Scoala”.
-cateheze cu copiii;
-serbări de Crăciun;
-concerte de colinde și pricesne ale unor artiști – prieteni ai parohiei;
-activități în biserică de Ziua Copilului;
-parteneriate și proiecte cu școala, primăria și alte instituții ale comunei;
Profilul actual al parohiei
Astăzi, Parohia Ortodoxă Budeşti numără aproximativ 390 de credincioşi, un număr în scădere faţă de anii trecuţi, datorat îmbătrânirii populaţiei. Cu toate acestea, parohia Budeşti este o parohie vie, o comunitate mărturisitoare, cu oameni care îşi asumă într-un mod liber şi conştient adevărul de credinţă în lumina învăţăturii bisericii strămoşeşti.
Toate acestea zugrăvesc un tablou în care se oglindesc limpede atât dragostea şi grija credincioşilor din Budeşti faţă de Biserică, cât şi hărnicia, spiritul jertfelnic şi înţelepciunea de care au dat dovadă prea-cucernicii preoţi ce au fost în fruntea comunităţii, care prin activitatea lor au înlesnit mult misiunea celor care slujesc astăzi aici.
Surse bibliografice: Arhiva parohiei ortodoxe Budeşti
Date de contact
Adresa: Loc.Budeşti, nr. , com. Budeşti, jud. Bistriţa-Năsăud;Hramul: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil,Tel:0263-353199