Parohia ŞIEU CRISTUR
PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ CRISTUR-ŞIEU ŞI FILIA COASTA
Istoricul comunităţii parohiale:
Satele Cristur-Şieu şi Coasta fac parte din comuna Şieu Odorhei, aflată în partea de sud-vest a judeţului Bistriţa-Năsăud, poziţionate în partea de sud-est, de o parte si de alta, a râului Şieu. Pe partea dreaptă a râului este aşezat satul Cristur-Sieu, iar pe partea stânga satul Coasta. Ele se învecinează cu satele Şieu-Odorhei spre N-V, Şieu-Sfântu spre N, Chintelnic spre S-E şi Şiriaoara spre Sud.
Satul, atestat documentar în anul 1332 sub numele de “VILA DE LA SANCTA CRUCE”, este pomenit într-un registru al dişmelor papale strânse pe teritoriul Ungariei si al Transilvaniei între anii 1332-1337. In anul 1364 i-a fost dat numele de KERESZTUR. Numele de CRISTUR şi l-a luat de la o cruce sfinţită, pe locul căreia s-a ridicat o Biserica. În 1866 au fost numărate 147 de case aşezate pe ambele maluri ale Şieului. Acest lucru ne spune că existau locuitori şi pe partea stângă a Şieului. Locul acesta se numea atunci “SUB PĂDURE “ iar cu timpul datorită dealului care se înalţă în partea de vest a satului a luat numele de Coasta Cristurului. La fel ca toate satele de pe valea Şieului şi satul Cristur a adoptat în denumirea sa numele Şieu.
Istoricul bisericii parohiale
Biserica actuală a fost construită între anii 1986-1989, preot fiind Ioan Lapuşte. Arhitectura Bisericii este de tip navă, fiind construită din caramidă şi având dimensiunea 25 m lungime şi 12 lăţime. În periaoda anilor 1989-1991 s-a executat pictura Bisericii de către pictorul Pascarii Dumitru, lucrare de foarte bună calitate şi mare rafinament artistic. Iconostasul a fost executat de cunoscutul sculptor popular în lemn, meşterul Gusa Ioan din Rodna. In 19 iulie 1992 a avut loc slujba de sfinţire a noii Biserici, opera colectivă a întregului sat unit în jurul preotului Lăpuste şi a meşterilor cu mâini de aur.
Şirul preoţilor parohi :
– Ilie Gordon (1909-1924)
– Mihăila Someşan (1924-1943)
– Mânzat Iosif (1943-1968)
– Bartos Ioan (1968-1981)
– Pâslaru Nicolae (1981-1982)
– Lăpuşte Ioan (1982-2000)
– Cora Florin (2000- prezent )
Unul dinte epitropii de seamă ai parohiei care s-a remarcat în mod deosebit a fost Moldovan Ioan, decetat în anul 2002, pe care îl regăsim amintit pe crucile de la intrarea din curtea Bisericii din Cristur ;
Biserica din filia Coasta cu hramul “Sfantul Dimitrie Izvoratorul de mir”:
Actuala Biserica a fost construită între anii 1975-1976, fiind de tip navă, construită din cărămidă, având dimensiunile de 8 m lăţime şi 18m lungime, iar iconostasul a fost executat de meşterul Măscaşan Aurel din Nima, iconostas sculptat în lemn de tei, cu dimensiunile de 6 m lăţime şi 3,8 înălţime. Pictura Bisericii a fost realizată de pictorul Vasile Moţoc din Bistrita, între anii 1980-1982. Sfinţirea Bisericii a avut loc în data de 26 noiembrie 1982 de către Arhiepiscopul Vadului Feliacului si Clujului, Inalt Preasfinţia sa Teofil Herineanu. În 11 noiembrie 2002 a avut loc slujba de resfinţire a Bisericii, săvârşită de Preasfinţitul Irineu Bistriteanul, preot paroh fiind Cora Florin. Unul dintre epitropii care s-a remarcat în mod deosebit în filia Coasta a fost Chirlejan Ion, tatal primarului Chirlejan Viorel decedati amandoi.
Cimitirul(ele)
În parohia Cristur Sieu sunt 3 cimitire :cimitirul “de pe râpa”, cimitirul de la Biserică, cimitirul de pe costiţă, iar în filia Coasta există 2 cimitire: cimitirul de la Biserică şi cimitirul nou de pe deal.
D. Activităţi culturale şi filantropice în trecut
Vizite la familiile nevoiaşe şi cu probleme sociale, organizarea de excursii la mănăstirile din Moldova, Maramures şi Transilvania.
Profilul actual al parohiei
In prezent parohia are 480 de credincioşi ortodocşi. Activităţi desfăşurate în parohie: concerte de colinzi, reânvierea tradiţiilor de Rusalii, organizarea de colecte pentru persoanele bolnave de cancer din parohie (5 cazuri in ultimii doi ani) şi realizarea colectelor organizate prin arhiepiscopie, realizarea de cateheze în toate posturile de peste an.
Surse bibliografice:
– Lucrare ştiinţifică pentru gradul I- MONOGRAFIA PAROHIEI CRISTUR ŞIEU CU FILIA COASTA , preot Cora Florin
Date de contact ale parohiei:
- Cristur Sieu, nr. 99, comuna Sieu Odorhei, judetul Bistriţa-Năsăud;
- Tel. 0740378853
- Biserica Ortodoxă Română Cristur Sieu, nr. 101 , comuna Sieu Odorhei , judeţul Bistrita Năsăud, hramul Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil;
- Biserica Ortodoxă Coasta, nr. 6, Comuna Şieu Odorhei, judeţul Bistriţa-Năsăud, hramul Sfantul Dimitrie Izvorâtorul de Mir.