Parohia BECLEAN III
DATE ISTORICE ALE COMUNITĂȚII
Orașul Beclean, cunoscut și sub numele de „Beclean pe Someș” (în maghiară și germană „Bethlen”) și deține, pe lângă Beclean, și satele Coldău, Figa și Rusu de Jos. Este situat în partea de nord a Podişului Transilvaniei, între Dealurile Ciceului și Dealurile Lechinţei, la confluenţa râurilor Someşul Mare cu Şieul, aflându-se la o distanţă de 36 km faţă de Bistriţa, reşedinţa judeţului Bistriţa-Năsăud. Este amplasat pe un teren plan, cu mici ondulaţii, la altitudinea de 251 m. Orașul este atestat documentar din anul 1235 sub numele Bethleem, ca mijloc de protecție împotriva deselor incursiuni tătare. Cetatea a fost construită ulterior, pe cheltuiala familiei nobiliare maghiare Bethlen, de care se leagă numele localității.
La recensământul din anul 1910 în Beclean locuiau 3070 de locuitori, dintre care 1791 maghiari și 1205 români. La 101 ani de la efectuarea acestui recensământ, populația Becleanului se ridică la 10628 de locuitori, dintre care 80% sunt români, iar restul maghiari (14%) și rromi.
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși, dar există și minorități de reformați, penticostali, greco-catolici, baptiști, romano-catolici și adventiști de ziua a șaptea. Pentru aproximativ 4,72% din populație apartenența confesională nu este cunoscută.
Pentru a fi de folos nevoilor sufletești ale creștinilor ortodocși din Beclean, în decursul timpului au luat ființă patru parohii, care sunt ocrotite de „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, „Sf. Ap. Andrei și Sf. Martiri Brâncoveni”, „Sf. Cuv. Parascheva de la Iași” și cea de-a patra, aflată sub ocrotirea Maicii Domnului, „Bunavestire”.
DATE ISTORICE ALE PAROHIEI
Din încredințarea IPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, a fost înființată Parohia Ortodoxă Română Beclean III, prin desprinderea teritorială de la Parohia Beclean I a terenului concesionat de Primăria Beclean, pentru construirea a 400 de case în cartierul rezidențial „Podirei” al orașului Beclean.
Piatra de temelie pentru noua biserică parohială cu hramul „Sf. Cuv. Parascheva de la Iași”, a fost pusă de către PS Dr. Irineu Pop Bistrițeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în data de 12 octombrie 2008, în prezența Pr. Protopop Ioan Dâmbu, a Pr. Vasile Cherhaț de la parohia Beclean I și a altor preoți și credincioși din oraș și din împrejurimi.
În data de 1 iunie 2009 a fost numit cu clauză misionară primul preot paroh al acestei parohii ortodoxe: profesorul Adrian Cherhaț, licențiat și cu masterat în Teologie, cu misiunea de a construi biserica „Sf. Cuv. Parascheva”, încadrat pe durată nedeterminată, funcționând în continuare ca profesor titular de Religie la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean și slujind la biserica parohiei Beclean I.
În luna septembrie 2009 s-au demarat lucrările de construire a locașului de cult, potrivit proiectului, ajungând astăzi la acoperirea acestuia cu un acoperiș provizoriu. Proiectul bisericii este realizat de către arhitectul Gheorghe Ilișiu din Bistrița în stil bizantin, în formă de cruce greacă, cu două abside, un turn mare la cupolă și două turnuri mici la intrare.
În cursul anului 2020, părintele Pop Alin a continuat lucrările de construcție a casei parohiale și a biroului parohial, prin montarea acoperișului.
PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ BECLEAN III, hram: „Sf. Cuv. Parascheva de la Iași”; Adresa: str. Aleea nr. 3, Lot nr. 31, loc. Beclean, jud. Bistrița-Năsăud, cod poștal: 425100; Tel.: 0751875680, email: sf.paraschevabeclean@gmail.com.
PREOTUL PAROH
Începând cu data de 1 mai 2019, Pr. Pop Alin-Ionuț devine noul preot paroh al comunității parohiei Beclean III (470 de credincioși), predecesorul fiind numit, începând cu data de 1 aprilie 2019, preot paroh la Parohia Beclean I.
Pr. Alin-Ionuț Pop s-a născut la data de 3 mai 1987, în municipiul Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, din părinții Aurel și Ana, fiind al cincilea copil al familiei. Între anii 1994-2002 urmează clasele primare și gimnaziale la Grupul Școlar Sportiv din Bistrița, unde practică volei-ul ca sport de performanță, iar între 2002-2004 primele două clase de liceu. Între anii 2004-2008 urmează cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Cluj-Napoca. În perioada anilor 2008-2012 urmează cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la specializarea Teologie Pastorală. Între anii 2012-2014 urmează cursurile de master la aceeași facultate, sesiunea iulie 2014.
În perioada 2013-2019 este angajat al Centrului Eparhial, pe postul de gestionar-vânzător la Magazinul de Cărți și Obiecte Bisericești din Beclean.
În anul 2012 se căsătorește cu tânăra Jurcan Manuela-Oana, fiica lui Ioan și Maria din Zalău, absolventă a Facultăților de Teologie Ortodoxă, specializarea Teologie Socială (2009) și a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Școlar și Preșcolar (2019) și a Cursurilor de Master din cadrul Facultății De Teologie Ortodoxă (2011).
La data de 20 Octombrie 2013 este hirotonit de către PS Vasile Someșanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, diacon și, mai apoi, preot, în 22 Octombrie 2013, pe seama Centrului pentru Protecția Copilului din orașul Beclean, jud. Bistrița-Năsăud.
Parohia Beclean III este în plină organizare și cei 380 de credincioși aparținători nădăjduiesc să ducă la bun sfârșit toate proiectele începute cu gândul că tot ceea ce fac este spre slava lui Dumnezeu.